Radio-televizija Vojvodine
În ediția de astăzi a emisiunii „Sâmbăta cu prietenii” vom vorbi despre rădăcini, identitate și despre dorința de a descoperi locurile de unde provin familiile noastre.Invitatul meu este Christopher Samoila, un tânăr din Detroit, SUA, aflat pentru prima dată în Serbia, țara din care provin bunicii lui. Vom afla cum a trăit această experiență, ce l-a impresionat cel mai mult și ce înseamnă pentru el întâlnirea cu locurile despre care a auzit ani la rând în poveștile familiei.
În ediția de astăzi a emisiunii „Muzică pe gustul tău” vom pătrunde într-o poveste de viață care se întinde peste oceane și peste amintiri care nu se sting niciodată. Povestea Doinei Samoila din Uzdin, stabilită în Detroit, SUA, este o poveste care vorbește despre curajul de a lăsa totul în urmă, dar și despre puterea de a păstra neatinsă o fărâmă din sufletul locului natal, indiferent cât de departe te-ar duce pașii.
Adevăratele valori naționale sunt strâns legate de sentimentul național, de obiceiurile și tradițiile strămoșești, precum și de patrimoniul cultural și limbă. Acestea ne definesc identitatea și demnitatea în fața istoriei. În emisiunea de astăzi, scoatem în evidență o carte, lansată la Alibunar, care ascunde printre coperțile sale oameni care poarte în sine chiar aceste valori, volumul fiind semnat de jurnalista și scriitoarea Adriana Petroi.Autor Carmen Sabina Oalge
În ediția de astăzi vă invit în lumea artei contemporane. Recent, la Salonul Galeriei Contemporane a Coloniei de Artă Ecica din Zrenianin a avut loc vernisajul expoziției „Cupola ProArte: MANIFEST”, un eveniment care a reunit trei artiști contemporani din Timișoara – Mihai Teodor Olteanu, Ada Ghenciu și Florin Drăgoi. Expoziția va fi deschisă până pe data de 10 iunie.Cu această ocazie, am avut plăcerea de a sta de vorbă cu pictorul Mihai Teodor Olteanu și de a afla mai multe despre începuturile sale în artă, despre drumul care l-a condus spre pictură, despre sursele...
În emisiunea de astăzi am avut plăcerea de a dialoga cu doamna Speranța Božanić, pentru care pictura a devenit o modalitate de a exprima emoții, gânduri și amintiri.
Pe data de 29 mai la sediul Școlii de Înalte Studii pentru Educatori și Asistenți Medicali din Vârșeț a avut loc marcarea a 9 decenii de la înființarea primei clase cu predare în limba română pe lângă Școala Normală din Vârșeț. Evenimentul a readus la Vârșeț foști profesori și studenți, reprezentanți ai Școlilor generale Voivodina/R. Serbia unde cursurile se desfășoară și în limba română precum și reprezentanți ai orașului Vârșeț, Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Ambasadei României la Belgrad și Consu...
Luni, în a doua zi de Rusalii, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, la Biserica Ortodoxă Română din Deliblata a fost oficiată Sfânta Liturghie.
În emisiunea de astăzi vă invit să pășim în atmosfera Școlii Medii de Economie și Comerț „Dositej Obradović” din Alibunar, o școală în care tinerii își descoperă talentul, își construiesc viitorul și învață să transforme cunoștințele în adevărate oportunități. Am discutat cu profesori dedicați și elevi ambițioși despre activitățile școlii, despre provocările și frumusețea anilor petrecuți la această școală, dar și despre planurile și visurile lor pentru viitor.
Emisija Trećeg programa Radio Novog Sada na rumunskom jeziku.
În ediția de astăzi a emisiunii „Sâmbăta cu prietenii” vorbim liceul „Mihajlo Pupin” din Covăcița care este cunoscut pentru multiculturalismul său, pentru diversitatea lingvistică și pentru activitățile care îi implică pe elevi atât în domeniul educațional, cât și în cel cultural și artistic. Vom afla mai multe despre profilul de tehnician în tehnologia informațională, despre proiectele și activitățile școlii, dar și despre experiențele elevilor care fac parte din această comunitate.
Festivalul Copiilor/Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ajuns la cea de-a cincea ediție, a adunat peste 600 de copii și tineri din Serbia și România, care au adus pe scenă frumusețea portului popular, glasul cântecului românesc și farmecul versurilor eminesciene, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a sufletului românesc.
Invitata emisiunii Cadran cultural este Teodora Smolean, ziaristă și redactor de pagină la Casa de Presă și Editură „Libertatea”. Teodora Smolean este absolventă a Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității ,,Tibiscus” din Timișoara. În această emisiune ne povestește despre provocările cu care se confruntă, îndeplinindu-și sarcinile profesionale și cele casnice.
În ediția de astăzi a emisiunii „Sâmbăta cu prietenii” vorbim despre puterea muzicii de a aduce oamenii mai aproape, despre rolul pe care îl are în educația și dezvoltarea tinerilor, dar și despre frumusețea de a transforma pasiunea pentru muzică într-o adevărată misiune culturală. Interlocutorul meu de astăzi este Filip Baloș din Torac, profesor de muzică și dirijor al Orchestrei „Lira”, un tânăr care contribuie prin activitatea sa la păstrarea tradițiilor și la promovarea dragostei față de muzică în rândul noilor generații.
În ediția de astăzi a emisiunii „Sâmbăta cu prietenii” vorbim despre două subiecte extrem de actuale și importante.Începem cu siguranța online. Într-o lume tot mai conectată, un simplu click pe un link suspect ne poate expune la fraude sau furt de date. De aceea, este esențial să fim atenți, să folosim parole sigure și să ne protejăm informațiile personale.Apoi, discutăm despre dependența de telefon. De la câteva minute ajungem adesea la ore întregi, iar semnele includ verificarea constantă și anxietatea fără telefon, cunoscută și ca „nomofobie”.
În emisiunea de astăzi vom pătrunde în universul tehnologiei, un domeniu tot mai ales de tineri în ultimii ani. Recent am discutat Miloš Jeremić, student de la Facultatea de Electrotehnică din Belgrad, specializarea Inginerie Software, pentru a afla cum arată viața de student, care sunt provocările, dar și oportunitățile pe care le oferă acest domeniu.
Vă invit să descoperim o tradiție mai puțin cunoscută, dar plină de sensibilitate și semnificație: Mătcălăul, un ritual de primăvară prin care se fac legături pentru toată viața. Autor Carmen-Sabina Oalge Adamovic
În această primăvară, artistul vizual Adam Mielu Păcurar de origine din Grebenaț și-a prezentat din nou lucrările la Casa Armatei din Vârșeț. Adam Mielu s-a născut în anul 1962 și în urmă cu 30 de ani s-a stabilit la Salzburg (Austria). Este recunoscut ca pictor la nivel internațional și a realizat portretele mai multor personalități cunoscute. Urmează să auziți ce-l aduce acasă și care sunt locurile în care crează. Redactor: Otilia Pescariu
Redactor: Otilia Pescariu
Ediția de astăzi este o ediție specială, dedicată celei mai mari sărbători creștine – Paștele. Aceasta este o perioadă a liniștii, a reflecției și a bucuriei, un timp în care ne întoarcem spre valorile adevărate: credința, iertarea, familia și speranța care ne luminează sufletele.Vom afla cum trăiesc tinerii bucuria Paștelui, ce tradiții păstrează și ce momente speciale împărtășesc alături de familie. În plus, pentru că Paștele înseamnă și culoare și creativitate, vom descoperi idei originale pentru a vopsi și decora ouăle, transformând acest obicei...
Oaspetele ediției este preotul paroh Ciprian Nebancea, care vorbește despre Biserica Ortodoxă Sârbă cu hramul ” Adormirea Măicii Domnului” din Foeni , județul Timiș, România.
În ediția de astăzi, ne îndreptăm atenția spre viitorul elevilor și spre importanța educației. Vorbim despre unul dintre cele mai importante momente din viața unui elev – alegerea școlii medii, precum și despre Ziua Porților Deschise organizată la Facultatea de Filosofie din Novi Sad.
Oaspeții ediției sunt bibliotecara Claudia Popescu și Adriana Weimer de la Biblioteca Municipală Lugoj din Româmia. Biblioteca Municipală din Lugoj este una dintre principalele instituții culturale din acest oraș, unde se desfășoară numeroase activități culturale. Biblioteca are o colecție bogată de cărți, peste 25.000 de cărți, inclusiv secțiuni pentru copii, cărți de istorie, știință, artă și cultură, precum și publicații periodice.
Asociația de femei ”Bănățenele” din Torac este un pilon important pentru identitatea românească din Torac, reușind să implice mai multe generații de femei în proiecte care mențin viu graiul și tradiția locală. De la înfințarea asociației interlocutoarea mea Doina Bută este membră, și cu drag s-a prezentat și se prezintă la manifestări, și ajută cu drag această asociație.
Oaspetele emisiunii este Georgeta Sfrâncioc dde origine din Torac, domiciliată la Zrenianin. Autor, Monica Buia
Concursul de recitatori ”Buna vestire”, s-a desfășurat la Căminul Cultural ”Doina” din Uzdin, iar cei aproximativ 80 de participanți, au recitat poezii literare, creații în grai bănățean și poezii religioase. La acest concurs au participat preșcolari, elevii claselor I-IV, elevii claselor V-VIII, din mai multe localități voivodinene, precum și din Timișoara și Caransebeș, România. Autor: Monica Buia
Concursul de recitatori ”Buna vestire”, s-a desfășurat la Căminul Cultural ”Doina” din Uzdin, iar cei aproximativ 80 de participanți, au recitat poezii literare, creații în grai bănățean și poezii religioase. La acest concurs au participat preșcolari, elevii claselor I-IV, elevii claselor V-VIII, din mai multe localități voivodinene, precum și din Timișoara și Caransebeș, România.
Autor: Monica Buia
Oaspetele ediției este Gheorghe Novac din Vârșeț, scriitor în grai bănățean și cercetător. Gheorghe Novac a analizat mai multe manuscrise, iar din acestea, s-au născut două volume, ”Învățământul în Banat în secolul al XIX” care poate fi considerat o monografie legată de activitatea școlii din Râtișor și ”Pastorale seculare”, carte care cuprinde documente autentice - pastorale, învățături și alte acte scrise de către episcopi ai Eparhiei din Vârșeț.
Oaspetele ediției este,dr în istorie, Dragișa-Traian Kostandinovic din Kladovo. cu care vorbim despre Cetatea Fetislam din Kladovo.
cu care vorbim despre Cetatea Fetislam din Kladovo.
Oaspetele ediției este Doina Lemny, doctor în istoria artei și muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centre Pompidou din Paris și Elena Bobi Dumitrescu, lector universitar la Departamentul de Sculptură al Universității Naționale de Arte din Bucuresii.
În ediția de astăzi a emisiunii „Sâmbăta cu prietenii” vom vorbi despre Ziua Internațională a Poeziei, marcată anual pe 21 martie, o zi care ne amintește de puterea cuvintelor de a transmite emoții, de a spune povești și de a ne apropia de oameni. Este ziua tuturor poeților care, prin versuri, își exprimă trăirile, gândurile și visele.Apoi vom vorbi despre Târgul Educațional „Putokazi” din Novi Sad care s-a deschis joi, 19 martie. Acesta este destinat în primul rând elevilor din anii terminali ai școlilor generale și medii, unde au ocazia să afle î...
Ediția aceasta este dedicată unei femei cu totul aparte, uina Mărioara Sârbu, o povestitoare înzestrată, a cărei voce a păstrat și a dăruit mai departe frumusețea graiului și a memoriei satului Uzdin.S-a născut pe 15 martie 1938, iar în dimineața zilei de 19 decembrie 2025, după o îndelungată și grea suferință, uina Mărioara Sârbu a plecat dintre noi. Dar poveștile ei, felul în care știa să depene amintiri și să redea viața de altădată cu farmec și sinceritate, rămân ca o moștenire prețioasă pentru comunitatea noastră.
Pentru ediția de astăzi a emisiunii "Univers școlar", am vizitat școala generală ”George Coșbuc” din Torac. Am aflat care sunt sporturile lor preferate, de ce iubesc fotbalul și voleiul și cât de important este să fim activi și sănătoși. A fost o întâlnire plină de entuziasm, zâmbete și povești frumoase despre sport, muzică și teme interesante. Autor: Monica Buia
Pentru ediția de astăzi a emisiunii "Univers școlar", am vizitat școala generală ”George Coșbuc” din Torac. Am aflat care sunt sporturile lor preferate, de ce iubesc fotbalul și voleiul și cât de important este să fim activi și sănătoși. A fost o întâlnire plină de entuziasm, zâmbete și povești frumoase despre sport, muzică și teme interesante.
La sediul Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova a avut loc ieri manifestarea intitulată „Un an editorial într-o singură zi”. Evenimentul a reunit scriitori și colaboratori din țară și din România, care au venit să susțină și să promoveze cultura și literatura în limba română.
În ediția de astăzi vă invităm să faceți cunoștință cu Tania Vlașcici o tânără care reușește să îmbine două pasiuni speciale – IT-ul și muzica. Vom afla cum a descoperit aceste domenii, ce o motivează și cum reușește să transforme pasiunea în inspirație pentru alți tineri.Apoi, împreună cu colega mea, Anastasia Giurca, vă aducem informații interesante despre Târgul Internațional de Carte de la Novi Sad, care va avea loc în perioada 17–23 martie, la târgul novosădean – un eveniment important pentru iubitorii de carte și cultură.
Pe renumiții Coco Chanel si George Enescu îi leagă două lucruri. Toți sunt născuți pe aceeași dată, dar totodată, toți se ocupă cu o ramură artistică pentru care au ajuns să fie cunoscuți. Fiecare dintre ei au lăsat un impact asupra omului, asupră bunăstării și a bunei dispoziții, făcând din suflet ceea ce le place cel mai mult. Neuroestetica este un domeniu nou de cercetare, care se află la răscrucea dintre ştiinţa creierului, tehnologie şi artă. Cu alte cuvinte, artele plastice, muzica, procesul de creare în designul de modă ajută...
Silvia Gaita din Nicolinț ne vorbește despre portul popular tradițional din Nicolinț, dar și despre păpușile îmbrăcate în portul popular din acest sat. Prin aceste păpuși, doamna Silvia încearcă să păstreze viu spiritul autentic românesc. Fiecare păpușă a doamnei Silvia este o punte peste timp.
Cu prilejul sărbătorii Mărțișorului, la Școala Generală „1 Mai” din Petrovăsâla, a avut loc cea de-a 10-a ediție jubiliară a Festivalului „Obiceiuri din străbuni și al Mărțișorului”, care și de data aceasta a adunat sute de copii din satele noastre, interesați de tradiție și iubitori de creativitate, care cu acest prilej au participat la ateliere la care puteau învăța despre confecționarea Mărțișorului - obiect minunat care vestește primăvara.
În ediția de astăzi aducem în prim-plan o poveste despre inițiativă, responsabilitate și construcție pe termen lung. Cu Iasmina Achimovici vorbim despre antreprenoriat – nu doar ca drum profesional, ci ca formă de curaj, viziune și asumare.
Listen free to any podcast, without limits, whenever you want.
Helpful Links
Legal
© 2026. Musven. All rigths reserved.